SPONSORI:

AFISE PACE, 2014

LIONS CLUB SUCEAVA PREMIAZĂ MICII ARTIŞTI

A devenit deja o tradiţie, ca la început de decembrie, Clubul Lions Suceava să aducă bucurie, cadouri şi surprize micilor artişti care au participat la concursul „Afişe pentru pace”.

Şi anul acesta, pe 5 decembrie, în ajun de Moş Nicolae, membrii Clubului Lions vin să răsplătească efortul copiilor prin organizarea expoziţiei cu cele 60 de lucrări destinate temei anului 2014-2015,  „Peace, love and understanding”.

Guilherme Araujo Regardo, elev la Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava a făcut primul pas spre recunoaşterea internaţională prin câştigarea fazei locale şi naţionale a concursului Afişe pentru Pace sponsorizat de Clubul Lions Suceava. Juriul a apreciat lucrarea sa pentru originalitate, calităţile artistice şi ilustrarea temei “Pace, iubire şi înţelegere”.

Peste  450.000 de copii din întreaga lume, cu vârste între 11 şi 13 ani, sunt încurajaţi să-şi exprime prin artă viziunea lor despre pace în concursul Lions International Peace Poster Contest.

Lions Clubs International organizează de peste 25 ani acest program pentru a sădi în sufletul şi mintea tinerilor de pretutindeni ideea de respect şi importanţă a păcii pe întreaga planetă. Posterele câştigătoare sunt promovate global via Internet, social media, expoziţii.

“Sunt profund impresionată de explozia de creativitate şi expresivitate a desenelor pe care elevii din clasele a V-a şi a VI-a le-au lucrat anul acesta. Este evident că aceşti tineri au idei puternice despre ce reprezintă pacea pentru ei. Sunt atât de mândră că noi, membrii Lions, am putut să le creem oportunitatea să împărtăşească viziunea lor despre lumea pe care şi-o doresc”, a spus dna Cristina David, preşedinta Clubului Lions Suceava.

“Trebuie să mulţumim profesorilor îndrumători: Raluca Schipor, Puşa Pâslaru, Irinel Chişcă, Cătălin Chifan, Mircea Dăneasa, Narcis Tabarcea, Iulian Asimionesei, Liliana Onuş şi mai ales doamnei Lucia Puşcaşu, “sufletul acestui proiect de peste 12 ani”, a subliniat dna Georgeta Martiniuc, organizatoarea concursului.

Câştigătorii de anul acesta sunt: Guilherme Araujo Regardo (Marele premiu), Drăgoi Magdalena (premiul I), Ilaşcă Andrei, (premiul II), Hanan Slosberg şi Zbiera Denisa (premiul III). Menţiuni au obţinut Ungureanu Toma, Puşcaş Andreea, Dragomir Denisa, Bologa Diana, Iasinschi Isabela, Cureliuc Maria, Cojocaru Loriana, Camilar Alexandra, Cimpoi Diana.

“Afișul lui Guilherme Araujo Regardo a câștigat marele premiu pe țară și va reprezenta România la nivelul cel mai înalt al competiției ce se va desfășura la New York în ianuarie 2015. Îi urăm mult succes!”, a spus Cristina David. Iată câteva din gândurile copiilor care și-au pus în lucrările lor visurile și speranțele pentru o lume a păcii, iubirii și înțelegerii:

“Sunt copii care trăiesc în țări unde războaie și lupte nesfârșite le bulversează viața. Aceste războaie trebuie să înceteze și astfel copiii să poată trăi fericiți.”

“Prin bună înțelegere și armonie,  fără discriminare de rasă și prin respectarea diferențelor dintre noi, vom putea dobândi pacea.”

“Viziunea mea despre viitor este o lume plină de pace și armonie”.

“Oamenii trebuie să se uneasca în efortul de a clădi pacea și acesta e singurul mod de a schimba lumea”.

“Este atât de important să arătăm lumii că poate fi mai bună fără războaie și conflicte, că se poate trăi pașnic.”

“Pacea crește ca un copac.Viitorul nostru are rădăcinile în valorile tuturor națiunilor și în armonia dintre ele.”

“Unde este pace, acolo este armonie. Unde este armonie, oamenii vor fi fericiți.”

L U C R A R I L E  P R E M I A T E

MARELE PREMIU:

ARAUJO REGARDO GUILHERME (Prof. Raluca Schipor)

PREMIUL I:

DRAGOI MAGDALENA (Prof. Raluca Schipor)

PREMIUL II:

ILASCA ANDREI VALENTIN (Prof. Chisca Irinel Mihai)

PREMIUL III:

HANAN REBECA SLOSBERG (Prof. Pusa Paslaru)

ZBIERA DENISA MARIA (Prof. Raluca Schipor)

MENTIUNI:

UNGUREANU TOMA (Prof. Pusa Paslaru)

PUSCAS ANDREEA (Prof. Mircea Daneasa)

DRAGOMIR DENISA ANDRADA (Prof. Chisca Irinel Mihai)

BOLOGA DIANA STEFANIA (Prof. Raluca Schipor)

IASINSCHI ISABELA ALEXANDRA (Prof. Tabarcea Narcis)

CURELIUC MARIA DANIELA (Prof. Raluca Schipor)

COJOCARIU LORIANA DENISA (Prof. Catalin Chifan)

CAMILAR ALEXANDRA FLORENTINA (Prof. Raluca Schipor)

CIMPOI DIANA (Prof. Iulian Asimionesei)

PARTICIPANTI

1. FLOREA ANTONIA MEDEEA _ PROF. SCHIPOR RALUCA
2. CREMENE CLAUDIU MIHAI _ PROF. SCHIPOR RALUCA
3. RADU VASILE SEBASTIAN – PROF. PUSA PASLARU
4, VITELARU EMANUEL – PROF. PUSA PASLARU
5. BEJENAR NECTARIE – PROF. CHIFAN CATALIN
6. MARMECI DIANA ROXANA – PROF. PUSA PASLARU
7. SENDREA ALEXANDRA – PROF. SCHIPOR RALUCA
8. STRUGARIU MIHAI – PROF. SCHIPOR RALUCA
9. CROITOR EVELINA _ PROF. SCHIPOR RALUCA
10. FILIP IOANA GABRIELA – PROF. CHISCA IRINEL MIHAI
1 1. MANDIUC MOISA FABIAN ALEXANDRU – PROF. SCHIPOR RALUCA
12. CAMPAN LORENA BIANCA _ PROF. CHISCA IRINEL MIHAI
13. BOT GABRIEL PAUL – PROF. SCHIPOR RALUCA
14. HUTANU ADINA MARIA – PROF. SCHIPOR RALUCA
15. HIRGHILIGIU CIPRIANA CRINA _ PROF. CHIFAN CATALIN
16. LUTAC RAZVAN – PROF. CHISCA IRINEL MIHAI
17. GROZA PETRICA _ PROF. SCHIPOR RALUCA
18. CIOATA ANDREEA NICOLETA – PROF. SCHIPOR RALUCA
19. CHIRILUS ANDREEA
20. CHIFAN AIDA CLAUDIA – PROF. CHIFAN CATALIN SI PROF. ONUT LILIANA
21. COSTAN ANNELISE REBECA – PROF. CHIFAN CATALIN
22. VERINCEANU IASMINA – PROF. DANEASA MIRCEA
23. RUSINAC SILVIU – PROF. CHIFAN CATALIN
24. POPESCU SARA _ PROF. PUSA PASLARU
25. SOFIAN CRINA EMANUELA – PROF. CHISCA IRINEL MIHAI
26. IONITA MARIA ALEXANDRA – PROF. SCHIPOR RALUCA
27. BUCEVSCHI IOANA RALUCA – PROF. SCHIPOR RALUCA
28. VASILIU MARIA LAVINIA – PROF. CHISCA IRINEL MIHAI
29. ONEA ANTONIA – PROF. CHISCA IRINEL MIHAI
30. CAMPAN COSMIN BENIAMIN _ PROF. CHIFAN CATALIN
31. ISPIR ALEX – PROF. PUSA PASLARU
32. LUPU FLORENTINA EMANUELA – PROF. PUSA PASLARU
33. BULIGA ERICA AMALIA – PROF. CHIFAN CATALTN
34. VITELARU EMANUEL 2 _ PROF. PUSA PASLARU
35. DANILIUC CAMELTALI]TZA- PROF. SCHIPOR RALUCA
36. LEIZERIUC TUDOR – PROF. CHIFAN CATALIN
37. COZACIUC ANDREI _ PROF. CHIFAN CATALIN
38. COROAMA PAULA _ PROF. PUSA PASLARU
39. MOISA FLORENTINA – PROF. CHISCA IRINEL
40. AROTARITEI CODRUT – PROF. PUSA PASLARU
41. MAFTEI EDROARD – PROF. CHIFAN CATALIN
42. CAMTRZAN IUSTIN – PROF. PUSA PASLARU
43. ARGATU GAVRIL – PROF. TABARCEA NARCIS
44. STAVARACHE TEODOR – PROF. CHIFAN CATALIN
45. MOISEI ANDREEA – PROF. MIRCEA DANEASA
46. MAFTEI STELIAN PAUL * PROF. PUSA PASLARU

 

 

 

Comments are closed.